Ce analize stau la baza integrării anunțate a universităților și institutelor de cercetare?

În anunțul Ministerului și Cercetării (MEC) de „modernizare a universităților și a sistemului de cercetare din Republica Moldova”, unicele indicii pe ce analize se bazează propunerile formulate sunt următoarele: 1) anul 2015, când a fost pe larg dezbătută necesitatea și a fost argumentată această modernizare; și 2) „Danemarca, Olanda, Franța, Țările Baltice sunt exemple de succes în realizarea unor asemenea procese de concentrare”. Din aceste mențiuni putem deduce că acțiunile preconizate sunt fundamentate prin analizele efectuate în cadrul Proiectului „Consolidarea autonomiei universitare în Moldova EUniAM)”, inclusiv care se conțin în Raportul „Restructurarea sectorului învăţământului superior în Republica Moldova: Proiect de propuneri legislative”, publicat în anul 2015.

După apariția acestui raport, l-am analizat împreună cu colegii mei și am publicat Poziţia Asociaţiei „Pro-Test” faţă de propunerile de reformare a cercetării ştiinţifice şi a învăţământului superior elaborate în cadrul proiectului EUniAM. Vă propun în continuare 2 fragmente din această poziție (din 05.11.2015), care mi se par relevante în contextul inițiativei MEC.

Propunerea de desfiinţare a AŞM şi trecerea institutelor subordonate ei la universităţi. În restructurarea sistemului de cercetare-dezvoltare din Republica Moldova ar trebui să începem prin a da răspuns la întrebarea: pentru ce ne trebuie ştiinţa în Republica Moldova şi ce funcţii ar trebui ea să exercite?
Asociaţia „Pro-Test” consideră că în condiţiile în care nu ne putem permite să dezvoltăm cercetări ştiinţifice profunde în majoritatea domeniilor, funcţia de instruire a ştiinţei ar trebui să fie una de bază. Este necesar ca cel puţin să putem înţelege ceea ce se întâmplă în ştiinţa mondială, să urmărim dezvoltarea acesteia şi să participăm în cercetări în limita posibilităţilor. Acest lucru poate fi realizat prin intermediul procesului de învăţământ, transmiţând noilor generaţii capacitatea de înţelegere a problemelor, metodelor, tehnologiilor ştiinţifice moderne. În acest sens, susţinem propunerea proiectului EUniAM de a integra ştiinţa şi învăţământul superior. Rămâne discutabil, însă, cât şi cum integrăm. Raportul analizat nu conţine argumente foarte clare, bazate pe analize profunde, de ce ar trebui desființată AŞM şi de ce toate institutele acesteia să fie trecute la universităţi. Nu se fac trimiteri nici la alte studii, rezultatele cărora ar argumenta o astfel de decizie. Se creează impresia că autorii Raportului, în urma constatării că cercetarea din instituţiile de învăţământ superior este slab dezvoltată, propun prima soluţie la îndemână (preluarea resurselor umane şi materiale în domeniul ştiinţei din altă parte), fără a a avea o viziune integră asupra dezvoltării ulterioare a cercetării ştiinţifice în Republica Moldova. Totodată, nu e clar cum simpla trecere la universităţi a institutelor de cercetare-dezvoltare va consolida legăturile între instruire şi cercetare, or studiul nu conţine mecanisme concrete în acest sens şi răspunsuri la multiplele întrebări: cercetătorii din institute devin cadre didactice sau doar îşi schimbă subordonarea? ei vor fi stimulaţi / obligaţi să se implice în instruire? instituţiile vor continua să activeze sub această formă sau devin laboratoare / centre / catedre? Codul de bune practici (p.111) menţionează că „Cercetările sunt concentrate pe lângă departamente tematice” și că „Universitatea este autonomă în crearea structurilor proprii de organizare şi realizare a cercetărilor ştiinţifice: centre sau laboratoare, unităţi de proiectare, centre de consultanţă, clinici universitare, unităţi de microproducţie, staţiuni experimentale sau alte entităţi de producţie şi transfer de cunoaştere şi tehnologie, centre integrate de cercetare, studii şi business”. Din această precizare reiese că institutele pot suferi diferite transformări, în special, dacă fuzionarea lor cu universităţile nu va fi precedată de negocieri. În plus, planul propus în cadrul proiectului stipulează că AŞM este desfiinţată la prima etapă (9 luni) a implementării propunerilor (pag.33), iar raţionalizarea (fuzionarea instituţiilor) începe la etapa a doua (care poate dura până la 12 luni) şi nu este clar care este statutul şi cum funcţionează în această perioadă institutele AŞM.
Părerea noastră este că institutele AŞM ar trebui să aibă un grad diferit de libertate privind decizia de asociere la universităţi, în funcţie de performanţa dovedită şi activitatea îndeplinită. Institutele de cercetare cu performanţe recunoscute la nivel internaţional (rezultate incluse în cele mai importante baze de date internaţionale, proiecte internaţionale câştigate prin concurs şi fonduri importante externe atrase etc.) şi care astfel îşi realizează cu succes funcţia de cunoaştere, ar trebui să aibă un cuvânt greu de spus privind afilierea lor (universitate, grup de institute, AŞM). Chiar şi exemplul Danemarcei, care a stat la baza propunerilor EUniAM, arată că în urma reformării rezultatul nu e neapărat fuziunea (din 15 institute de cercetare din această ţară 2 au rămas independente).
Un alt grup de institute sunt cele care realizează cercetări cu specific naţional (istorie, limbă, cultură), neprofitabile din punct de vedere economic, dar sunt absolut necesare, atât pentru conservarea şi dezvoltarea valorilor naţionale, cât şi pentru a explica procesele ce au loc într-o societate. Având în vedere slaba integrare a unor astfel de studii în mecanismele de piaţă, în condiţiile autonomiei universitare ar putea exista tentaţia de marginalizare a lor. De aceea trebuie de analizat atent în ce cadru s-ar putea mai bine realiza această funcţie a ştiinţei şi cel puţin să fie prevăzute condiţii clare de menţinere a unor astfel de institute în cazul transmiterii acestora în subordonarea universităţilor.
Funcţia economică (tehnologică) a ştiinţei este mai slab realizată de institutele ştiinţifice din Republica Moldova în condiţiile unei cereri limitate pentru tehnologii, acolo unde există fiind satisfăcută de către întreprinderi, în special, prin importuri de tehnologii din străinătate. Trebuie să ţinem seama că transformarea cunoştinţelor în tehnologii şi implementarea acestora în producţie sunt procese determinate în mare măsură de situaţia economică generală. Cu toate acestea există încă instituţii care realizează cercetări aplicative pronunţate şi ar trebui de văzut cum pot fi ele integrate mai bine în triunghiul cunoaşterii. Raportul analizat nu conţine nici o referinţă la aşa numitele institute ramurale (în prezent membri de profil ai AŞM), care, de fapt, au şi fost create pentru a implementa rezultatele cercetărilor ştiinţifice în ramura respectivă. Care va fi soarta lor? Se lichidează? Rămân doar în calitate de consultanţi ai autorităţilor publice din domeniul respectiv, îndeplinind funcţia de expertiză? Fuzionează cu universităţile? Sunt întrebări la care ar fi trebuit de dat răspunsuri în situaţia când au fost făcute propuneri pentru întregul sistem de cercetare-dezvoltare din Republica Moldova.
Până la urmă, deciziile finale de fuzionare, transferare trebuie să se bazeze pe o evaluare obiectivă (cu criterii clare), pe o argumentare convingătoare şi în urma discuţiilor în colective la care să fie prezentată starea reală a lucrurilor. Altfel, ar fi o acţiune similară hotărârii de optimizare a institutelor din 2005, făcută fără a se baza pe analize sau evaluări din partea Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, care este instituţia publică cu o astfel de funcţie. Suntem pentru decizii bazate pe expertiză, nu pe percepţii, afilieri sau interese.

Propunerea de reducere a numărului universităţilor până la 7 (4+3). Asociaţia „Pro-Test” consideră bine argumentată necesitatea raţionalizării universităţilor de către EUniAM, iar principiile de raţionalizare stipulate în propuneri (pag.30-31) ar trebui să stea la baza unei eventuale decizii politice. Susţinem ideea „mai puţine universităţi, dar mai bune” în Republica Moldova, având în vedere atât tendinţele demografice de reducere a numărului populaţiei şi a capacităţilor de atragere a studenţilor, cât şi posibilităţile de asigurare a masei critice şi oportunităţile sporite în cazul unor instituţii mai mari. În acelaşi timp, fiind fideli principiului că orice fuziune trebuie să aibă la bază analize, evaluări profunde şi criterii clare, avem rezerve faţă de numărul şi universităţile propuse să rămână în urma procesului de raţionalizare. Propunerile EUniAM nu se bazează pe o analiză comparativă a resurselor (numărul de studenţi, profesori, infrastructură etc.) şi a performanţelor universităţilor naţionale (în cercetare, predare etc.) şi nici pe o analiză a corespunderii misiunii şi activităţilor acestora necesităţilor economice şi sociale ale Republicii Moldova. Unicele criterii care par să fi fost luate în calcul sunt cel geografic şi cel tematic. Ultimul însă este aplicat destul de arbitrar, considerându-se, fără a prezenta o argumentare explicită, că domeniile în care trebuie să existe universităţi separate sunt medicina, tehnica şi economia. Au existat voci critice care au zis: de ce nu şi în domeniul agrar? Şi ei ar avea argumente, mai ales, în contextul abordării specializării inteligente, care în prezent este un instrument-cheie european în consolidarea cercetării şi inovării regionale pentru a atinge o creştere economică şi prosperitate. Această abordare sugerează că țările sau regiunile ar trebui să identifice și să selecteze un număr limitat de domenii prioritare pentru investiții bazate pe cunoaștere, în funcţie de condiţiile locale, or agricultura poate fi un astfel de domeniu pentru Republica Moldova, având în vedere specializarea economiei, condiţiile naturale, existenţa unor centre de cercetare etc. Nici datele studiilor comparate (inclusiv experienţa Danemarcei, luată ca model), utilizate pentru elaborarea propunerilor, nu sugerează că ar trebui să rămână universităţi specializate în cele trei domenii, dar nici faptul că ar trebui fixat numărul şi denumirea universităţilor înainte de începerea negocierilor. Aceste lucruri ridică suspiciuni rezonabile că afilierea autorilor studiului a influenţat procesul de selectare a universităţilor care ar trebui să rămână după raţionalizare. Autorii studiului EUniAM propun să fie stabilite criteriile și procedurile de acreditare a instituţiilor abia la sfârşitul celei de-a doua etape de raţionalizare (primele două etape durează 21 luni), adică după ce deja au fost făcute fuzionările şi au fost stabilite 6 (+1) universităţi (p.33). Dar dacă noile universităţi nu vor corespunde criteriilor? Sau criteriile se vor elabora în funcţie de valorile indicatorilor pe care le înregistrează universităţile nou-create? Considerăm că criteriile de acreditare ar trebui stabilite până la începerea procesului de negocieri / fuziune, astfel încât instituţiile care vor fuziona să aibă în vedere şi să se unească între ele astfel ca să poată îndeplini cerinţele de acreditare. Un criteriu, bunăoară, ar putea fi ca universitatea să aibă 10-15 mii de studenţi, cifră pe care autorii studiului o consideră necesară pentru a avea o „universitate competitivă puternică, comparabilă ca mărime cu cele din alte țări europene asemănătoare” (p.30). Până la demararea negocierilor între instituţii, nu este rezonabil de a indica nici numărul celor care rămân, nici universităţile concrete în jurul cărora ar trebui să aibă loc raţionalizarea. Abia după încheierea perioadei de negocieri, dacă nu se ajunge la raţionalizare, Ministerul ar trebui să intervină cu decizii bine argumentate, bazate pe o analiză profundă a situaţiei. De altfel, aceasta este şi experienţa Danemarcei atât de mult invocată în studiu. Dacă sunt nominalizate universităţile care vor rămâne în urma fuziunii, atunci celelalte ce să mai negocieze: în ce condiţii să fie absorbite de primele? Oricum, este evident că cele indicate sunt avantajate în a stabil aceste reguli.
Menţionăm că propunerile EUniAM sunt prezentate în raport ca unica soluţie de modernizare a învăţământului superior şi a cercetării din Republica Moldova (pag.23) şi în caz că ele nu se acceptă va avea loc „închiderea sau falimentul universităților, concedierea personalului academic și tehnic, revolta studenților și a părinților; practic nici o cercetare; nici un transfer eficient de cunoștințe”. Ni se pare, cel puţin o abordare subiectivă, or utilizarea metodelor ştiinţifice în procesul de analizare a unei probleme ne pot conduce la mai multe opţiuni de soluţionare a ei.
În concluzie, sunt toate indiciile că modul de efectuare a raţionalizării universităţilor şi institutelor, prezentat în propunerile proiectului, vine în contradicţie cu principiile de autonomie pe care proiectul le proclamă şi le promovează, întrucât instituţiilor de facto li se precizează şi rolul lor în urma procesului de raţionalizare.